dupa o lunga pauza...

n-am mai intrat de mult pe blog. incercand sa imi gasesc o scuza (cam asta facem intotdeauna....ne justificam, mai mult in fata noastra decat pentru ceilalti) as spune ca am fost in vacanta. Si chiar am fost. O prima vacanta in care chiar am plecat haihui prin Europa apropiata noua: Ungaria, Polonia, Cehia, Austria.... A fost frumos si am redescoperit ce bine e sa fii turist cu masina si nu cu avionul. Cu avionul nu prea vezi mare lucru, vezi partea turistica sa zic asa: te dai jos din avion, hopa sus in autobuz sau ce o fi el...la hotel si plimbari in centrul orasului. Pe cand cu masina, mai vezi si tu viata la tara :) sau prin padure (am avut experienta asta prin Slovacia :) ), ii vezi traind viata lor, nu cea de locuitor intr-o zona turistica. Bine asta cu masina este valabila pe distante mici, caci nu o sa pleci in China cu masina :). asa ca daca ai ocazia, pleaca cu masina, merita.

O sa invat ...TANGO

Intotdeauna mi-am dorit sa stiu sa dansez tango...dar sa stiu bine, nu sa ma prostesc. Admir dansul asta. Este fascinant cata emotie pot transmite doi dansatori de tango, cata pasiune, iubire, ura, gelozie, independenta...si distanta. Este un dans complet si fiecare melodie purtata parca exprima trairea unei intregi vieti. Dupa ce ai dansat un tango, parca ai spus totul...sau cel putin asa cred (va spuneam ca nu stiu de fapt sa dansez). Am sa invat tango, insa, si am sa va spun cum e pe bune. Pana atunci, ascultati cateva tango-uri:
http://www.youtube.com/watch?v=LHgqLL5aniQ
http://www.youtube.com/watch?v=dBHhSVJ_S6A

Am inceput un nou blog: http://asociatiadaphnes.wordpress.com/

Nu am vorbit pana acum de pasiunea mea pentru a "schimba lumea" :) . Da am o pasiune (pe care recunosc ca nu prea am timp sa o dezvolt - e o scuza cam penibila :( stiu ) aceea de a-mi dori ca cei de langa mine sa fie mai buni, sa fie mai responsabili, sa constientizeze ca nu traiesc doar pentru ei, sa aiba o viziune asupra mediului inconjurator, asupra omului de langa el, sa isi doreasca sa faca o fapta buna, sa-si ajute aproapele, sa nu traiasca egoist! Plecand de aici, impreuna cu niste prieteni am infiintat un ONG - Asociatia Daphnes - cu care ne dorim sa facem lucruri frumoase pentru cei de langa noi. Mai nou (azi) am "deschis" si blogul: http://asociatiadaphnes.wordpress.com/. Sper sa fiu mai activa pe noul blog...si imi pun sperante si in prietenii de ONG :)

Urasc "tenisul" ...de responsabilitati

Adica, atunci cand cineva face ceva (caci e sarcina), se bate in piept cu ceea ce face, fara el nimic nu ar fi posibil (ex: Pamantul s-ar opri in loc), dar cand vine vorba sa definitiveze si implementeze ceea ce cu mandrie se poate spune ca a faurit, hopa popa nu mai e treaba lui...Vai cat sunt satula de astia. A si am uitat ceva, daca adaugam si tupeul ...care vine cu gena, nu cu job description-ul...atunci avem combinatia perfecta de "reusita" in cariera. Ce bine insa ca pe astia ii poti mirosi de la distanta si te mai ajuta si timpul, care le este un mare dusman...intrucat nu ii poate tine mult "atitudinea"asta.

Ce conteaza: forma sau fondul?

Ambele conteaza in egala masura...depinde de cat timp ai la dispozitie. Daca interlocutorul nu are timp, atunci forma este foarte importanta si dintr-o privire poti sa spui daca iti place sau nu ceea ce ti se expune...desi poate nu este cel mai bine fundamentat. Daca exista insa timp, atunci iti dai seam ca forma paleste in fata fondului.
Si gasim aplicabilitate in orice! De exemplu, la interviu: in functie de cat de bine se vinde candidatul (este "in forma") sansele de reusita sunt mai mari. Dupa interviu, in practica, lucrurile se pot schimba si ne dam seama daca forma are si ceva corespondeta in fond. Daca nu are, in cateva luni totul iese la iveala, intrucat forma nu poate fi sustina fara fond in acest caz.
Alte exemple: pai fatza frumoasa, dar minte putina :) sau "pe afara e vopsit gardu', inauntru-i leopardu'" :)
Nu stiu ce mi-a venit in seara asta cu forma si fondul, dar e clar ca eu sunt o sustinatoare a fondului si mai putin a formei. Seara buna!

Anumite lucruri chiar vin odata cu varsta....

Cand eram mica si imi spuneau cei mai in varsta: " o sa intelegi tu cand mai cresti, esti prea mica acum" nu ii credeam. Ei da, ce se poate schimba la mine sa nu mai gandesc asa?, no way!. Si tot asa - cand ne facem mai mari si "mai maturi" ni se intampla acelasi lucru: avem 20 si putin de ani si suntem convinsi sa sunt lucruri pe care in ruptul capului nu le vom face niciodata (lucruri lumesti, de altfel). Dar, nu-i asa, never say never! Traim de fapt in etape si ne transformam continuu, ne schimbam prioritatile si perspectiva si ajungem sa facem sau sa ne placa lucruri pe care nu am fi crezut ca le vom face vreodata. Ne mentinem principiile - sau coloana vertebrala -care ne definesc (sau cel putin asta este de dorit) dar evoluam sau involuam (prefer prima varianta :) si cred ca aici diferenta o face si daca iti mentii sau nu coloana vertebrala).
Si uite asa m-am trezit eu astazi in metrou vorbind cu o colega despre viata si parca eram mama...si culmea nu imi suna deloc rau ceea ce spuneam (spre deosebire de copilarie). De unde trag eu concluzia ca anumite lucruri vin cu timpul si e bine sa ii mai asculatm si pe "cei mai mari" caci mai stiu si ei ce spun, vorba aia o spun din viata. ;)

si cateva poze de la Londra

Iata si cateva poze tot de la Londra

http://picasaweb.google.com/stefania.cristescu/LondraIanuarie0902?authkey=_y-wLavZzO8&feat=directlink

Enjoy si mergeti sa vedeti totul live! merita!