Cand eram mica si imi spuneau cei mai in varsta: " o sa intelegi tu cand mai cresti, esti prea mica acum" nu ii credeam. Ei da, ce se poate schimba la mine sa nu mai gandesc asa?, no way!. Si tot asa - cand ne facem mai mari si "mai maturi" ni se intampla acelasi lucru: avem 20 si putin de ani si suntem convinsi sa sunt lucruri pe care in ruptul capului nu le vom face niciodata (lucruri lumesti, de altfel). Dar, nu-i asa, never say never! Traim de fapt in etape si ne transformam continuu, ne schimbam prioritatile si perspectiva si ajungem sa facem sau sa ne placa lucruri pe care nu am fi crezut ca le vom face vreodata. Ne mentinem principiile - sau coloana vertebrala -care ne definesc (sau cel putin asta este de dorit) dar evoluam sau involuam (prefer prima varianta :) si cred ca aici diferenta o face si daca iti mentii sau nu coloana vertebrala).
Si uite asa m-am trezit eu astazi in metrou vorbind cu o colega despre viata si parca eram mama...si culmea nu imi suna deloc rau ceea ce spuneam (spre deosebire de copilarie). De unde trag eu concluzia ca anumite lucruri vin cu timpul si e bine sa ii mai asculatm si pe "cei mai mari" caci mai stiu si ei ce spun, vorba aia o spun din viata. ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu